Descrierea Sindromului Asperger

La mijlocul anilor 1940, studiile referitoare la psihologia copilului (in Europa si America) au inceput sa fie recunoscute si sa ia amploare; avansand in dezvoltarea modelelor teoretice si instrumentelor de evaluare, insa Dr. Hans Asperger (un pediatru vienez) nu putea gasi o descriere/ clasificare pentru un anumit grup de copii care i se parea intrigant (copiii aveau varste cuprinse intre 6 si 11 ani).
Sindromul Asperger a fost definit pentru prima data de Dr. Hans Asperger, care in 1944 a observat ca acest grup de copiii care ajungeau la el in clinica aveau caracteristici similare in ceea ce priveste personalitatea si comportamentul.

Asperger a facut o descriere remarcabila referitoare la dificultatile si abilitatile grupului de copii despre care aminteam mai sus. El a observat ca maturitatea sociala si intelegerea regulilor sociale erau intarziate in dezvoltare, iar anumite aspecte privind abilitatile sociale erau neobisnuite indiferent de varsta. Acesti copii aveau dificultati in a-si face prieteni si erau tachinati de ceilalti copii. Intampinau dificultati in comunicarea verbala si nonverbala, in special in capacitatea de a utiliza corect structurile gramaticale si de a purta o conversatie. Limbajul era pedant, iar unii copii aveau o prozodie neobisnuita care afecta tonul si ritmul vorbirii. Vocabularul si gramatica puteau fi relative avansate, insa la sfarsitul conversatiei, ramanaeai cu impresia ca este ceva neobisnuit/ ciudat legat de capacitatea lor de a purta o conversatie tipica pentru un copil de varsta respectiva.
Descrierea facuta de Asperger continua cu observarea dificultatilor in comunicare, dificultati in controlul emotiilor si tendinta de a intelectualiza emotiile.
Aceste probleme mai includeau: interes intens pentru un anumit domeniu, empatie saraca, neindemanare, probleme in ceea ce priveste adaptarea scolara.

Desi termenul de sindrom Asperger a trecut neobservat pana in anul 1980, in prezent sindromul este inclus in cadrul PDD si este similar cu tulburarea autista.
Si in cadrul DSM definitia sindromului Asperger este similara cu cea a tulburarii autiste.
Copiii cu sindromul Asperger au probleme considerabile in ceea ce priveste interactiunea sociala si comunicarea si au comportamente si interese neobisnuite. Totusi, isi dezvolta limbajul la varsta normala (desi comunicarea lor este diferita de cea a celorlalti copii de aceeasi varsta) si au QI-ul incadrat in limitele normale.
Ca si copiii cu autism cei cu sindromul Asperger au cele trei simptome majore din PDD, dar in modul lor unic:

  • probleme de interactiune sociala, probleme de comunicare;
  • comportamente stereotipe si repetitive;
  • interese neobisnuite, raspuns neobisnuit la mediu.

Criteriile de diagnostic pentru Tulburarea Asperger (DSM-IV-TR, 2000):

A. Deteriorare calitativa in interactiunea sociala manifestata prin cel putin doua din urmatoarele:
1. Deteriorare marcata in uzul a multiple comportamente nonverbale cum ar fi privitul in fata, expresia faciala, posturile corporale si gesturile de reglare a interactiunii sociale;
2. Incapacitatea de a stabilii relatii cu egalii corespunzatoare nivelului de dezvoltare;
3. Lipsa cautarii spontane de impartasii satisfactia, interesele sau realizarile cu alti oameni (de ex., lipsa de a arata, de a adduce, de a specifica altor oameni obiectele de interes);
4. Lipsa de reciprocitate emotionala sau sociala.

B. Patternuri stereotipe, repetitive si restranse de comportament, interese si
activitati, manifestate prin cel putin unul din urmatorii itemi:
1. Preocupare circumscrisa la unul sau mai multe patternuri restranse si stereotipe de interes, si care este anormala, fie ca intensitate sau centrare; Aderenta inflexibila evidenta de rutine sau ritualuri specifice, nonfunctionale;
2. Manierisme motorii repetitive si stereotipe (de ex., fluturatul sau rasucitul mainilor sau degetelor sau miscari complexe ale intregului corp);
3. Preocupare persistenta pentru parti ale obiectelor.

C. Perturbarea cauzeaza deteriorare semnificativa clinic in domeniul social,
profesional ori in alte domenii importante de functionare.

D. Nu exista o intarziere generala semnificativa clinic in limbaj (de ex.,
utilizeaza cuvinte izolate catre etatea de 2 ani si fraze comunicative catre
etatea de 3 ani).

E. Nu exista o intarziere semnificativa clinic in dezvoltarea cognitiva sau in
dezvoltarea aptitudinilor de autoajutorare corespunzatoare etatii, in comportamentul adaptativ (altele dacat in interactiunea sociala) si in curiozitatea pentru ambianta in copilarie.

F. Nu sunt satisfacute criteriile pentru o alta tulburare de dezvoltare pervaziva specifica sau pentru schizofrenie.

 

Psiholog Anca Neagu